Noţiune. Definiţie.
Art. 1315 alin. (1) noul Cod Civil, pune accentul în prezentarea noţiunii de cesiune de contract asupra ideii de „substituire” a unui contractant cu sensul juridic de „subrogare”: „O parte poate să îşi substituie un terţ în raporturile născute dintr-un contract numai dacă prestaţiile nu au fost încă integral executate, iar cealaltă parte consimte la aceasta”. In definiţia existentă anterior în doctrină se punea accentul asupra acordului încheiat între o parte a unui contract şi un terţ1.
Reţinând ambele aspecte, putem conchide că, cesiunea de contract reprezintă contractul (contract de cesiune) încheiat între o parte (contractant cedent) a unui contract aflat în curs de executare (contract cedat) şi un terţ faţă de acest contract (contractant cesionar) prin care se convine la transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor contractuale asupra şi faţă de contractantul din contractul iniţial (contractant cedat) şi care are ca efect atât transmisiunea acestor drepturi şi obligaţii, cât şi liberarea contractantului cedent, sub condiţia existenţei consimţământului contractantului cedat la această operaţiune.
Tipuri de cesiune.
Rezumând observaţiile de mai sus legate de structura subiectivă a cesiunii de contract, reţinem că această operaţiune se poate realiza:
a) cu titlu principal, i. printr-o operaţiune în trei persoane care participă la un acord tripartit; ii. printr-o convenţie bilaterală între contractantul cedent şi contractantul cesionar care este făcută apoi opozabilă terţului – contractant cedat; poate fi vorba, în acest caz şi de o cesiune de contract prin care se realizează o altă operaţiune juridică (de ex., poate fi vorba de o cesiune de contract în care să predomine elementul activ, adică creanţa, în cadrul transmisiunii realizate, iar cesiunea de contract să ducă în realitate, la o stingere a datoriei contractantului cedent faţă de contractantul cesionar; iii., în sfârşit, poate fi vorba de o cesiune de contract a cărei efectivitate să fie asigurată de consimţământul anticipat al contractantului cedat;
b) cu titlu accesoriu – prin înstrăinarea unui bun mobil sau imobil care face obiectul unui anumit contract (poate fi vorba de o cesiune legală – care se produce automat în cazul locaţiunii şi asigurării şi în alte cazuri prevăzute de lege sau poate fi stabilită de părţi); tot cu titlu accesoriu se produce cesiunea de contract şi în cazul cesiunii unui fond de comerţ, de exemplu, pentru contractele accesorii acestui fond;
c) în mod excepţional, cesiunea de contract se mai poate realiza şi prin exprimarea unei prerogative recunoscută legal (cazul dreptului de preempţiune). Din această primă enumerare a tipurilor de cesiune, rezultă şi o a doua:
d) cesiunea de contract poate să fie convenţională (stabilită de părţi pe calea acordului bilateral sau plurilateral) sau,
e) legală (care este prevăzută de lege şi se îndepărtează prin maniera de reglementare de la prevederile legale generale din materia cesiunii convenţionale de contract – a se vedea, de exemplu cesiunea de contract accesorie transmiterii unui bun).
