Dare în plată, mijloc de stingere a unei obligaţii constând în acceptarea de către creditor a unei alte prestaţii în locul celei datorate de către debitor. Acceptul creditorului trebuie să intervină chiar în momentul executării prestaţiei.; dacă acest acord a fost prealabil, s-a realizat o novaţie prin schimbare de obiect.
Darea în plată este o varietate a plăţii şi produce aceleaşi efecte: stinge obligaţia, împreună cu toate accesoriile ei. Atunci când obligaţia iniţială avea ca obiect plata unei sume de bani, iar creditorul acceptă în loc transferul proprietăţii unui lucru, darea în plata realizează o vânzare, fiindu-i aplicabile, în acest caz, şi reglementările specifice acesteia (privind capacitatea părţilor ; condiţiile de formă şi de autorizare prealabilă, dacă e cazul; garanţia de evicţiune şi de vicii etc.).
Înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Civil la 1 octombrie 2011, darea în plată era menționată doar în literatura juridică, fără a fi reglementată legislativ. În prezent, Codul Civil conține dispoziții referitoare la darea în plată în cadrul art. 1492:
“Art. 1492
Darea în plată
(1) Debitorul nu se poate libera executând o altă prestaţie decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligaţia se stinge atunci când noua prestaţie este efectuată.
(2) Dacă prestaţia oferită în schimb constă în transferul proprietăţii sau al unui alt drept, debitorul este ţinut de garanţia contra evicţiunii şi de garanţia contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile în materia vânzării, cu excepţia cazului în care creditorul preferă să ceară prestaţia iniţială şi repararea prejudiciului. În aceste cazuri, garanţiile oferite de terţi nu renasc.”